Avva Pafnutie vorbește ucenicilor săi

Adunându-și Avva Pafnutie ucenicii în jurul său, luă cuvântul și le spuse:
– Luați seama la vorbele mele: să fiți înțelepți precum catolicii și curați precum ortodocșii!
– E prea greu cuvântul acesta! – protestă unul dintre ucenici. Cine poate să-l împlinească?…
– Bine, atunci. Fiți înțelepți precum șerpii și curați precum porumbeii – le spuse Avva Pafnutie, resemnat.
Iar ucenicii plecară, doi câte doi, fără pungă, fără traistă, fără haine de schimb, învățând lumea să nu primească tatuaje, să nu se uite la televizor, să nu meargă la concerte, să-și monteze instalații GPL la mașini, să nu se bucure de schimbarea stăpânilor, nici de statornicia lor, ci să țină Calea cea îngustă și să intre pe Poarta cea strâmtă, lăsând lumii partea ei, adică plânsetul și scrâșnirea dinților.

Avva Pafnutie își trimite ucenicii în lume, să ducă vestea Apocalipsei la toți oamenii de bună credință

Cum nu se dă dus câinele din ușa măcelăriei, pisica din ușa mezelăriei și hipsterul din ușa ceaprazăriei, tot așa nu se dădea dus Ucenicul Inochentie din curtea sihăstriei Apokalypto, de care prinsese mare drag. Totuși, cum numărul ucenicilor se mărise peste măsură, Avva Pafnutie hotărî să-i trimită pe cei mai înaintați dintre ei în lume, să vestească venirea Apocalipsei la toate neamurile, până la marginile Regiunii Europene de Dezvoltare de care aparțineau.

– Sunteți pregătiți, fii mei! – le spuse ucenicilor, adunați în fața tindei. Puteți face față cu ușurință oricărei dezbateri ce o puteți avea cu atei, eretici, drept-măritori, jurnaliști și alte persoane însetate de mântuire (unii fără să o știe, e drept). Iată, vă trimit ca pe niște lupi în mijlocul oilor. Și, ca orice lupi, nu trebuie să vă feriți decât de alți lupi; de urși – care pot urmări aceeași pradă ca și voi; de câinii de stână; de ciobani; de berbeci; de măgari – care pot lovi năprasnic cu copitele…

-N-ar fi mai bine să ne trimiți ca pe niște oi în mijlocul lupilor, că pare mai simplu?… – interveni Ucenicul Inochentie, ce devenise mai hârșit în cele duhovnicești.

Pilda bogatului căruia nu i-a rodit țarina

Era un bogat care avea o țarină mănoasă și întinsă, cât vedeai cu ochii. Terminând ratele la țarină, se apucă de făcu alt împrumut la bancă, să construiască un hambar uriaș, pe măsura roadelor țarinei. Căci își zicea bogatul, în sinea lui: ”este cu neputință ca țarina aceasta să nu rodească suficient de mult încât să nu ajungă pentru acoperirea ipotecii, ba să-mi rămână și ceva pe deasupra”. Se întâmplă, însă, că vara trecu, iar țarina bogatului nu rodi defel, de nu aveai cu ce umple o căruță, darmite un hambar uriaș, cum își construise el, pe datorie.

”Mi-e rușine față de oameni” – își zise bogatul, în sinea lui – ”că am făcut o asemenea investiție păguboasă și nu m-am ales cu nimic de pe urma ei. Iată, am să plătesc un arhitect, să vină și să-mi facă un proiect ingenios, să transform hambarul într-un mall select și astfel să-mi răscumpăr rușinea față de semenii mei.”

”Nebunule!” – se auzi o voce din Ceruri. ”În noaptea aceasta vor cere sufletul de la tine, iar tu l-ai fi plătit degeaba pe arhitect. Pune mai bine și fă tu o schiță, că nu contează cum arată mall-ul, ci cât de mare este, iar astfel va rămâne și familiei tale o sumă de bani, până se va termina acesta, să nu trăiască tot pe datorie.”

Și, făcând bogatul ceea ce i se spusese, trăi familia lui, timp de șapte ani, din onorariul arhitectului, iar în al optulea îi rodi țarina peste măsură, de trebuiră să dărâme mall-ul ca să înalțe un hambar, să încapă roadele și să nu mai umble și să se milogească pe la bănci.

Sfârșit

Avva Pafnutie se întâlnește cu un erudit

Călătorind Avva Pafnutie și Ucenicul Inochentie cu tramvaiul 3, se întâmplă ca, la o stație oarecare, să urce un erudit, prin ușa amplasată în apropierea scaunelor pe care stăteau aceștia. Îndată, Avva Pafnutie se ridică și-l pofti, cu gesturi largi, să șadă pe locul lui, măcar că erau locuri în tramvai, ce-i drept situate în curent.

Nemaiputând de uimire, Ucenicul Inochentie îl interpelă pe Avva Pafnutie, după ce coborâră:

– Ce s-a întâmplat Avvo, de ce i-ai lăsat locul tău omului aceluia, deși era mai tânăr decât tine?…

-Omul acela era un erudit, un om de o vastă cultură, ale cărui cunoștințe, în domeniul său, cu greu pot fi egalate de o altă persoană aflată pe lume.

-Și?!… – nu pricepu Ucenicul.

-Păi, află că, dintre toate neputințele omenești, asta e cea mai grozavă de care poate să sufere cineva – răspunse Avva Pafnutie, compătimitor.

 

Avva Pafnutie oferă un pont unui mirean nesigur de mântuire

Venind la sihăstrie un pelerin, trecea pe la toți bătrânii, căutând cuvânt de învățătură. Și orice îi ziceau aceștia, nu reușea să scape de frica de Judecata de Apoi și de flăcările iadului. Într-un târziu, ajungând la Avva Pafnutie, îi zise lui bătrânul:

-De vrei să te mântuiești, caută de te îmbracă mai mult în port popular. Căci, cum scrie la Carte, în ce straie vei fi luat, conform acelora vei fi judecat. Deci, dacă vei merge pe lumea cealaltă îmbrăcat ca un țăran cu patru clase, vei fi judecat ca unul cu patru clase; iar de vei merge îmbrăcat ca un intelectual, vei fi judecat ca un intelectual și toate păcatele lumii vor fi asupra ta.

Și plecă mireanul, mulțumit că a întâlnit om sfânt, care i-a deslușit lui ceea ce nici unul din ceilalți nu era în stare să-i deslușească. Și a trăit tot restul vieții îmbrăcat ca Sofia Vicoveanca, ca nu cumva să se lipsească pe sine de lumina cea neînserată a Raiului.

Cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor

– Cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor? – îl întrebă Ucenicul Inochentie pe Avva Pafnutie, coborând din Veyron.

-Împărăția Cerurilor se aseamănă unui cont de Facebook, pe care nu-l poți accesa dacă nu ești prieten cu titularul contului respectiv – lămuri Avva Pafnutie, cotrobăind prin portbagaj. Ori asemenea unui cont de Twitter, pe care nu-l poți urmări dacă nu ai cont de Twitter.

-Ori asemenea unui cont de Instagram, pe care… – stărui Ucenicul Inochentie.

-Nu știu, n-am cont pe Instagram – încheie Avva Pafnutie, găsind borcanul cu castraveciori.

Avva Pafnutie lămurește pe Ucenicul Inochentie în chestiunea fățărniciei

Motto: ”-Cine sunt eu, să-i judec pe homosexuali? – se întreabă Omul Fățarnic. – Dar cine ești tu, să reformezi Biserica? – răspunde corul îngerilor și al arhanghelilor.”

Fire simplă, Ucenicul Inochentie nu reușea nicidecum să priceapă noțiunea de ”fățărnicie”, fiind cu totul străină de natura lui asemenea ispită. Întrebând pe Avva Pafnutie ce însemnează aceasta, primi următorul răspuns:

– Ce este aceea ”fățărnicie” nici eu nu pot a înțelege, cu atât mai puțin a explica. Dar, pot să-ți dau un exemplu de om fățarnic, poate ai reuși să te dumirești, până la urmă.

– Spune-mi, părinte! – exclamă Ucenicul, bucuros.

– După părerea mea, om fățarnic este acela care spune despre sine că nu este vrednic să-i judece pe cei aflați în păcate publice, strigătoare la cer, dar se consideră vrednic să reformeze Biserica.

Apoi coborî bătrânul în poiată, să culeagă câteva ouă proaspete, ecologice, de la găinile sale cu suflet nepătat.

Avva Pafnutie cel Nou lămurește o doamnă aflată în tramvaiul 3

Călătorind către o destinație oarecare, în tramvaiul 3, Avva Pafnutie cel Nou se pomeni interpelat de către o doamnă ce ședea pe scaun, în fața lui:

-Nu te supăra, sfinția ta, încotro ne îndreptăm?…

-După cum merg lucrurile, stimată doamnă, în nici un caz către apocatastază – răspunse Avva Pafnutie, plin de bunăvoință.

Avva Pafnutie ajunge la sihăstrie după ora stingerii

Întârziind în oraș la o conferință, se întâmplă ca Avva Pafnutie cel Nou să ajungă la sihăstrie după ora stingerii. Rostind el parola obișnuită, mare îi fu mirarea să vadă poarta neclintită, ca și cum nu ar fi fost nimeni îndărătul ei. Degeaba își forță memoria pentru a recupera celelalte parole folosite de-a lungul timpului – nu obținea nici un răspuns de la cei dinăuntru. Încercă să-mpingă cu umărul – nimic, poarta părea încastrată în beton.

În cele din urmă, în disperare de cauză, strigă în puterea nopții, cu glas mare:

– Ortodoxie sau moarte, fraților!

-Catolicism sau viață! – răspunseră frații, bine baricadați.

Tânărul Sofronie se convertește așteptând

Tânăr fiind, Sofronie aștepta în stație sosirea tramvaiului 3. La un moment dat, se apropie de el un bătrân care îl întrebă ce face acolo.

-Învăț să aștept – răspunse, mucalit, tânărul Sofronie.

-Dacă vrei să înveți să aștepți în chip desăvârșit – îi răspunse bătrânul – așteaptă mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte așteptări ți se vor adăuga de la sine. Apoi, suindu-se într-un taxi, plecă către asfințit.

Mult îi merseră la inimă lui Sofronie cuvintele bătrânului, astfel că, din ziua aceea, sihăstria mai câștigă un om, iar tramvaiul 3 mai pierdu un așteptător.