Avva Pafnutie îl învaţă pe un mirean Calea Împărătească de Sărbători

Un mirean cu viaţă îmbunătăţită veni în Săptămâna Mare la sihăstrie să înveţe lucruri folositoare pentru suflet. Trecu, rând pe rând, pe la toţi bătrânii, luând cuvânt de învăţătură de la fiecare şi, la urmă, ajunse şi la Avva Pafnutie.

– Avvă – îl întrebă mireanul – cum se poate manifesta cel mai bine virtutea iubirii, a carităţii, a grijii faţă de aproapele, de Sfintele Paşti şi, în general, în toate Sărbătorile?…

– Păi – răspunse Avva – mergi şi fă pomană la săraci. Dăruieşte-le cele de trebuinţă: hrană, haine, bani, adăpost, după puterile tale.

– Toate acestea le-am făcut – răspunse mireanul – dar simt că aş putea face şi mai mult. Mă gândesc că poate este o cale şi mai aspră, mai neumblată, prin care să-mi manifest iubirea faţă de aproapele.

– Ce-i drept, mai există o Cale – zise Avva, cumpănindu-l din priviri. E Calea Împărătească, a marilor sihaştri, dar nu oricine poate să meargă pe ea, ci numai cei aleşi, al căror nume este scris în Cer, de la începutul Timpului…

– Care e Calea? Spune-mi, te rog!

– Eşti sigur că vrei s-o cunoşti? – îl întrebă Avva Pafnutie, pironindu-l cu privirea. Ia aminte că ceea ce-ţi spun eu s-ar putea să-ţi producă tulburare mare.

– Sunt sigur, Avvă! – strigă omul.

– Un singur lucru trebuie să faci, ca să fii pe Calea Împărătească – spuse Avva Pafnutie, obosit de insistenţa mireanului. Mergi la tine acasă, petrece sărbătorile în tihnă şi abţine-te din toate puterile să pui pe Facebook poze cu hrana pe care ai gătit-o tu sau soţia ta, sau cu masa de Sărbători.

Aceasta e Calea Împărătească, a celor desăvârşiţi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s