Avva Pafnutie şi Raliul Raţiunii

Mergând la piaţă Avva Pafnutie cu Avva Filimon, cu Avva Varsanufie şi cu Ucenicul Inochentie, se întâmplă de se întâlniră cu o mulţime mare de atei ce participau la o adunare denumită “Raliul Raţiunii”.

La acest Raliu al Raţiunii erau mai multe probe, iar participanţii se străduiau să le ducă la îndeplinire, pe echipe, încercând să dobândească premiul cel mare – Raţiunea Pură. Sau ceva asemănător.

Întrucât spectacolul se anunţa interesant, avvele se aşezară care pe unde apucă, la umbră, în timp ce Ucenicul Inochentie fu trimis după ceva merinde şi apă proaspătă de la un chioşc din apropiere.

Prima probă a Raliului Raţiunii se numea “Cetatea”. În cadrul acestei probe, ateii încercau să se convingă pe ei înşişi că sunt cetăţeni ai unei cetăţi ideale, unde domnea Binele, Frumosul şi Raţiunea. Cel care se autoconvingea cel mai bine era declarat câştigătorul probei, în aplauzele celorlalţi.

A doua probă se intitula “Turnul”. În cadrul acesteia, ateii trebuiau să construiască din diverse materiale un turn cât mai înalt, dar care să nu nici aibă fundaţie, nici acoperiş. Câştigătoare era echipa care construia turnul cel mai înalt în timpul cel mai scurt.

A treia probă se numea “Pescarul”. Aliniaţi la malul unui iaz, ateii trebuiau să pescuiască într-un timp cât mai scurt o grămadă cât mai mare de peşti, dar fără să folosească năvoade sau undiţe, pentru a nu răni persoanele non-umane care vieţuiau în lac.

După o vreme, când luptele pentru cucerirea trofeului erau în toi şi sudoarea curgea şiroaie pe frunţile ateilor, se apropie Avva Filimon de ei şi-i întrebă în numele cui fac toate acestea.

– În numele Raţiunii, pe care o adorăm! – îi răspunse un ateu voinic, cu barbă şi plete până la brâu.

– Dar Raţiunea ştie că o adoraţi sau sunteţi incognito? – se mai interesă Avva Filimon luându-şi desaga pe umăr şi pornind pe urmele celorlalte avve, către piaţă.

Advertisements

2 thoughts on “Avva Pafnutie şi Raliul Raţiunii

  1. tatomirescu nelly April 25, 2015 / 3:32 pm

    Se prevede un weekend plin de rațiune .. Să fie și plin de Frumos ! 🙂 Îți fur povestea , știi ,da ?! :-p

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s