Avva Pafnutie mustră un muncitor pentru necunoașterea Scripturilor

Apropiindu-se de un șantier unde se construia un sfânt lăcaș al Domnului, Avva Pafnutie observă un muncitor care voia să intre în incintă fără cască de protecție pe cap. Indignat, îi strigă acestuia de departe:

-Înapoi, necredinciosule, ce cauți tu în loc sfânt, unde se zidește un lăcaș de închinăciune Domnului?!…

-Dar de ce spui că sunt necredincios, părinte? – bâigui omul, făcându-si cruce, speriat.

-Păi, văd că de cercetarea Scripturilor nu-ți pasă, din moment ce intri în șantier cu capul neacoperit! – îi răspunse Avva Pafnutie, cu glas ca de tunet. N-ai citit în Scriptură, acolo unde se spune că “piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”?… Prin urmare, încă din vremurile străvechi se cunoștea că zidarii aruncă la întâmplare cu pietre prin șantier. Numai cei care nu sunt interesați de Adevăr nu știu și nu-și iau măsuri de protecție!

Și altele ca acestea spunându-i avva, îl întoarse pe muncitorul acela de la ratăcirile lui, îndreptându-se acesta foarte și umblând numai după căile plăcute Domnului, sub povața bunului părinte, până în ziua de azi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s