Avva Pafnutie cel Nou se întâlnește cu un grup de iezuiți

Mergând la piață de Sabat, se întâmplă că Avva Pafnutie cel Nou se întâlni cu un grup de iezuiți, care nu cred în bunul simț. Îndată, tragându-l pe Ucenicul Inochentie deoparte, se aplecă la urechea lui și-i spuse:

     “Ia aminte și te ferește de aluatul iezuiților! Căci aceștia, vrând să facă pizza, amestecă făina de grâu cu drojdie, apă, ulei și sare, frământând-o și punând-o la dospit. Dar, necrezând în bunul simț, amestecă ingredientele fără pricepere și sfârșesc prin a face o plăcintă cu un gust dubios, pe care nici cățeii aflați pe sub mese nu reușesc s-o mănânce.”

Zicând acestea, plecară amândoi de la piață, măcar că era kilogramul de castraveți doi lei, iar ardeiul iute nu trecea de trei lei kilogramul, ca la creștinii cei din vechime.

Advertisements

Pilda samariteanului milostiv, dar prudent

Coborând, într-o sâmbătă, un samaritean de la Hârlău spre Pașcani, cu gând să se ducă la Iași, la mall, se întâmplă de văzu de-a stânga drumului un bărbat căzut între femei, iar – de-a dreapta drumului – un bărbat căzut între tâlhari.

Milostiv din fire și fiind întotdeauna gata să săvârșească o faptă bună, pentru a aduna comori în Cer, dar fiind și un practicant al virtuții prudenței, îl înșfăcă pe omul căzut între tâlhari și, înghesuindu-l pe acesta pe bancheta din spate a mașinii, porni cu scârțâit mare de roți, lăsându-l pe cel căzut între femei la mila Proniei, ca fiind singura care îl mai putea ajuta în situația în care era.

Fragment din Ceremonia de inițiere în cadrul Sihăstriei Apokalypto

– Te lepezi de Mohammed? Și de toate faptele lui? Și de toată falsa religie a lui? Și de toată pseudo-înțelepciunea lui?…

– Mă lepăd!

-Te lepezi de Luther? Și de toate ereziile lui? Și de toată trufia lui? Și de toate grobianismele lui?…

-Mă lepăd!

-Te lepezi de Calvin? Și de toate prostiile lui? Și de toate aberațiile lui?

-Mă lepăd!

– Te lepezi de așa-zisul profet Joseph Smith? Și de toate enormitățile lui? Și de toate pretinsele revelații ale lui?

-Mă lepăd!

-Te lepezi de zodiacul chinezesc? Și de toate superstițiile lui? Și de toată falsa profunzime atribuită lui?

-Mă lepăd!

-Felicitări, ești un om deștept!

 

Avva Pafnutie aduce vântul schimbării în atelierul de pictură al sihăstriei Apokalypto

Inspirat de ideile de primenire teologică exhortate dinspre Vatican, Avva Pafnutie cel Nou – întreprinzător cum îl știm – decise să facă unele schimbări în subiectele și temele tratate de către maeștrii atelierului de pictură al sihăstriei Apokalypto.

Astfel, considerând că vechile picturi, deși lucrate cu o dăruire și o migală incontestabile, nu atrag suficienți credincioși, încasările suferind în mod direct proporțional, Avva Pafnutie sugeră următoarele teme:

  • ”Acompanierea Sodomei și Gomorei de către îngeri”
  • ”Întâmpinarea samaritencei care nu avea apă potabilă curentă”
  • ”Ioan Botezătorul nefăcând prozeliți la apa Iordanului”
  • ”Aflarea copilului neastâmpărat la Templu”
  • ”Moise deschide Marea Roșie pentru emigranții ilegali”
  • ”Tentația imobiliară a lui Petru pe muntele Tabor”
  • ”Noe protejând speciile pe cale de dispariție”
  • ”Vițelul de aur – kitsch și grandomanie în arta pre-creștină”

Inutil de spus că, în urma punerii în aplicare a acestor idei revoționare, atelierul fu copleșit de comenzi, sihaștrii fiind nevoiți a construi alături de el un alt locaș, destinat carpetelor și țesăturilor murale.

Avva Pafnutie cel Nou întâlnește la piață un ungur de bună voință

Întâlnindu-se la piață cu un ungur care căuta boia iute pentru gulaș, Avva Pafnutie se apropie de el și-i spuse:

– Prietene, vino cu mine să sărbătorim o sută de ani de la alipirea Ardealului la Regatul României.

-Oi fi eu ungur, dar nu sunt și iezuit! – replică acesta, găsind ceea ce căuta, la un preț nu prea piperat.

Avva Pafnutie cel Nou ne dezvăluie din experiența sa de duhovnic

Reluăm, dragi cititori, rubrica atât de îndrăgită a interviurilor duhovnicești. Cu cine altul dacă nu cu Avva Pafnutie cel Nou, simpaticul duhovnic al blogului nostru (și nu numai)?…

– Așadar, mult stimatul nostru părinte, v-am ruga să ne împărtășiți câte ceva din activitatea dumneavoastră de duhovnic, din ”cariera de învățător spiritual” – ca să zic așa – pe care v-ați clădit-o, cu migală, de-a lungul anilor.

-Dragă Frate Andryusha, în cariera mea de duhovnic am acompaniat tot felul de persoane, de suflete care îl căutau pe Dumnezeu, în modul cel mai sincer.

-Dacă vă permit canoanele, părinte, v-am ruga să ne povestiți despre cel mai interesant caz pe care l-ați avut.

-Cel mai interesant caz pe care l-am avut și care, într-un anume fel, continuă și în ziua de azi, este al unui gospodar dintr-un sat nu prea îndepărtat de locul acesta (sihăstria Apokalypto – n. red.). Să-i zicem Viorel P. – fiindcă, bineînțeles, nu-i pot dezvălui numele real.

– Bineînțeles.

-L-am acompaniat, ca și duhovnic, pe Viorel P. vreme de peste 25 de ani, astfel că pot spune că, într-un fel, am crescut duhovnicește împreună cu el.

-Dar de ce folosiți termenul ”acompaniat”, cânta la vreun instrument, ceva?…

-Habar n-am de ce-l folosesc, e un termen la modă și mie îmi place să fiu racordat la cele mai noi tendințe ale profesiei. Dar, să continuăm, întrucât Ucenicul Inochentie mai are cel mult jumătate de oră și mă cheamă să pun castraveții la murat.

-Vă rog.

-Viorel P. a fost, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, printre multe alte lucruri, criminal în serie. În timpul vieții sale, din câte știu eu, a omorât cel puțin cincizeci de persoane, pe raza celor 8 sate care alcătuiesc comuna căreia îi aparține. Dar, e posibil să fie mai mulți, deoarece, într-o vreme, a călătorit în străinătate. Și știți cum e  omul în străinătate: mai dezinhibat, mai dornic să se afirme; se eliberează în el niște energii care, printre ai săi, sunt în stare latentă. În orice caz, mie mi-a confesat numai 35 de omoruri.

-Și ce ați făcut, în atare situație, ați alertat autoritățile?…

-Altul, în locul meu, poate ar fi făcut-o. Sau, întâlnindu-se cu el pe stradă, poate i-ar fi strigat: ”o să ajungi în iad, Viorel P.!”.

-Dar, dumneavoastră, nu.

-Eu, nu. Eu am ales să-l însoțesc, să-l acompaniez, să-l asist duhovnicește de-a lungul vieții sale. Credeți că Isus, dacă l-ar fi întâlnit pe Viorel P., i-ar fi spus: ”pleacă de la Mine, ești un criminal în serie!”. Nu cred că ar fi procedat așa. Ci l-ar fi primit, l-ar fi însoțit pe drumul său, l-ar fi acompaniat, așa cum a făcut cu atâția pescari și oameni fără un serviciu stabil, din vremea Lui.

-Și cum decurgea, concret, activitatea dumneavoastră duhovnicească, cum îl acompaniați, practic, pe Viorel P.?…

-Păi, de câte ori era mai abătut, îl mai apucau gândurile negre sau, poate, regretele din cine știe ce pricină, obișnuia să vină și să mă viziteze la sihăstrie. Iar eu, ca orice duhovnic bun, îl luam deoparte și-i spuneam: ce faci Viorele, de când nu te-ai mai spovedit, de când nu te-ai împărtășit?… Iar el îmi zicea, săracul: de o lună, sau două, după caz. Și eu îl acompaniam, în spovedanie, îl însoțeam, îl ajutam să-L întâlnească pe Isus și astfel pleca acasă liniștit, cu moralul ridicat, nu deprimat, cum sunt atâția criminali în serie fără nici un Dumnezeu.

-Totuși, atâtea omoruri, cum a reușit Viorel P. să stea departe de poliție atâția ani? Pentru că, din câte înțeleg de la dumneavoastră, nu a fost niciodată prins sau judecat pentru faptele sale?…

-Niciodată. Viorel P. a trăit toată viața ca un om liber și a murit senin, în patul lui, alături de cel care i-a fost soț, George N., din satul…

-Vreți să spuneți Georgiana…

-Nu, George. Din satul…

-Păi, cum George?! Viorel P. era…

-Viorel P. s-a născut ca Viorel P., dar, ajuns la o anumită etapă a vieții, a decis să facă o transformare totală și să devină Viorica P., din satul…

-Și, desigur, dumneavoastră, ați acompaniat-o…

– Am întâmpinat-o, am însoțit-o, am acompaniat-o pe Viorica P., așa cum făcusem înainte și cu Viorel P., fără nici o discriminare.

-Dar, totuși…

-Poate altul, în locul meu, i-ar fi strigat de pe partea cealaltă a străzii: ”Viorica P., ai să ajungi în iad!”…

-Dar, dumneavoastră, nu.

-Eu, nu. Eu am decis să o însoțesc, să o acompaniez. Credeți că Domnul nostru, Isus Cristos, dacă s-ar fi întâlnit pe stradă cu Viorica P., fostă Viorel P., i-ar fi zis…

-Să revenim la George N., cu voia dumneavoastră, părinte…

-Desigur.

-Care e situația lui George N., actualmente mai benefciază de suport spiritual din partea dumneavoastră, mai țineți legătura cu el?…

-Bineînțeles că da. George N. a suferit foarte mult la moartea iubitei sale Viorica P. (pentru rigoriști, Viorel P.), astfel că, o vreme, pentru a-și alina durerea, a practicat și el omuciderea în serie. Ce-i drept pe raza unei comune mai îndepărtate, din județul învecinat. În străinătate nu cred să fi ajuns, întrucât avea rău de zborurile low-cost.

-După care…

-După care, trecând perioada asta de doliu, ca să zic așa, desigur că l-am căutat, l-am întâmpinat, l-am însoțit, l-am întrebat: George N., de când nu te-ai mai spovedit, de când nu te-ai împărtășit?…

-Iată că-l văd pe Ucenicul Inochentie făcându-vă semn. La revedere, părinte, rămâneți cu bine!

– Doamne ajută, fiule, mergi în pace!

Încheiem aici interviul cu simpaticul nostru duhovnic, racordat, după cum se poate vedea, la ultimele tendințe ale profesiei sale – dacă putem să o numim așa și iată că putem. Un om deschis, profund atașat valorilor spirituale și care, iată, nu ezită să-și bage mâinile într-un borcan de castraveți murați sau în butoiul cu varză, ca unii confrați de-ai săi, mai conservatori. Să auzim numai de bine și, dacă îl întâlniți pe George N., nu uitați să-l acompaniați sau, dimpotrivă, să treceți de partea cealaltă a străzii, după cum credeți de cuviință. La bună vedere!

Pilda tânărului care voia să se eutanasieze

Un tată avea doi fii, cărora nu le spusese niciodată: ”sunteți penibili!”. Deși, uneori, poate erau.

Într-o zi, simțindu-se penibil, fiul cel mic se duse la tatăl lui și-i spuse: ”Tată, dă-mi partea mea de avere, căci vreau să mă duc într-o țară îndepărtată și să mă eutanasiez, căci mă simt penibil.” Degeaba încercă bătrânul să-l facă să se răzgândească, fiul cel mic era de neclintit. Întristat, merse cu el la un bancomat, scoase jumătate de pensie, i-o dădu și-i ură drum bun și să nu sufere prea mult când o veni clipa. Apoi plecă acasă.

Ajungând în țara care legalizase eutanasia din pricina demonilor de la conducere, fiul cel mic intră într-un local, căci flămânzise și însetase pe drum. Aici cheltui tot ce-i mai rămăsese din pensia tatălui, căci mâncarea și băutura erau foarte scumpe. De cazare nici nu se punea problema, așa că adormi cu capul pe masă, ca orice turist rătăcit prin părțile acelea.

Trezindu-se dimineață fără nici o lețcaie și fiind poftit pe ușă afară de către barman, fiul cel mic își veni în fire și-și spuse: ”câți dintre argații tatălui meu nu sunt mult mai penibili decât mine și, totuși, nu se gândesc să se eutanasieze. Mă voi scula, deci, și mă voi duce la tatăl meu, rugându-l să mă primească că pe unul dintre argații săi. Și, poate, mă va primi.

Cum mergea el, iată că tatăl său îl văzu de departe. Și, alergând, îi ieși înainte pe drum. Iar fiul cel mic, căzându-i la picioare, îi spuse: ”Tată, am greșit înaintea Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău! Primește-mă ca pe unul dintre argații tăi, ca pe cel mai penibil dintre ei și să mergem acasă!

Și, mergând acasă, eutanasiară vițelul cel gras, încingând o petrecere împreună cu fiul cel mare, argații și toate rubedeniile, jurându-se să nu mai pună vreodată piciorul, vreunul dintre ei, în țara cea condusă de demoni.

Avva Pafnutie este trimis să re-evanghelizeze Occidentul

Trimis fiind să re-evanghelizeze Occidentul, Avva Pafnutie cel Nou se instală într-o parohie primitoare dintr-un cochet oraș vest-european. Învăță repede unde se află punctele principale de interes ale orașului, respectiv biserica, piața agro-alimentară și supermarketul Lidl, apoi purcese la activitatea de evanghelizare propriu-zisă. Adică, stabili programul liturghiilor, catehezelor și spovedaniilor, pe care îl trimise tuturor credincioșilor arondați parohiei.

Observând că, după mai bine de patru săptămâni, Occidentul rămâne tot ne-evanghelizat, Avvei Pafnutie nu-i rămase decât să recurgă la armele războiului celui duhovnicesc. Astfel, ducându-se la sediul celui  mai important ziar de circulație națională, dădu următorul anunț la mica publicitate:

Duhovnic cu experiență, dăruiesc clipe de penitență de neuitat doamnelor și domnilor generoși. Ofer și pretind discreție și igienă maximă. Mă deplasez.

Imensul succes al campaniei făcu ca Avva Pafnutie cel Nou să fie primit cu onoruri princiare la întoarcerea în Est, lăsând în urma lui un Occident bine ancorat în valorile fundamentale, de la care, pe moment, părea că se rătăcise.

Avva Pafnutie ne învață cum să iubim și să urâm, în același timp

Venind la Avva Pafnutie un pelerin, îi bătu metanie și-i spuse:

-Nu înțeleg, Avvă, cum putem să ne urâm părinții, frații, nevasta, copiii și, în același timp, să ne iubim aproapele? Cuvântul acesta mi se pare cu neputință de îndeplinit.

-Mergi de vinde tot ce ai, împarte la săraci și ai să vezi ce repede se împlinește cuvântul acesta. Mai ales prima parte – preciză Avva Pafnutie, îndatoritor.

Avva Pafnutie învață pe un tânăr de câte ori trebuie să ierte greșeala altuia

Venind la Avva Pafnutie un tânăr, îi puse următoarea întrebare:

– Părinte, am citit în Evanghelie că trebuie să iertăm greșiților noștri de șaptezeci de ori câte șapte. Unii duhovnici sunt de părere că aceasta înseamnă de foarte multe ori, poate chiar la nesfârșit. Tu ce părere ai, de câte ori trebuie să iert celui care îmi greșește?…

– De 490 de ori – răspunse Avva Pafnutie, mirat de slaba educație matematică a tinerei generații.