Pilda tânărului care voia să se eutanasieze

Un tată avea doi fii, cărora nu le spusese niciodată: ”sunteți penibili!”. Deși, uneori, poate erau.

Într-o zi, simțindu-se penibil, fiul cel mic se duse la tatăl lui și-i spuse: ”Tată, dă-mi partea mea de avere, căci vreau să mă duc într-o țară îndepărtată și să mă eutanasiez, căci mă simt penibil.” Degeaba încercă bătrânul să-l facă să se răzgândească, fiul cel mic era de neclintit. Întristat, merse cu el la un bancomat, scoase jumătate de pensie, i-o dădu și-i ură drum bun și să nu sufere prea mult când o veni clipa. Apoi plecă acasă.

Ajungând în țara care legalizase eutanasia din pricina demonilor de la conducere, fiul cel mic intră într-un local, căci flămânzise și însetase pe drum. Aici cheltui tot ce-i mai rămăsese din pensia tatălui, căci mâncarea și băutura erau foarte scumpe. De cazare nici nu se punea problema, așa că adormi cu capul pe masă, ca orice turist rătăcit prin părțile acelea.

Trezindu-se dimineață fără nici o lețcaie și fiind poftit pe ușă afară de către barman, fiul cel mic își veni în fire și-și spuse: ”câți dintre argații tatălui meu nu sunt mult mai penibili decât mine și, totuși, nu se gândesc să se eutanasieze. Mă voi scula, deci, și mă voi duce la tatăl meu, rugându-l să mă primească că pe unul dintre argații săi. Și, poate, mă va primi.

Cum mergea el, iată că tatăl său îl văzu de departe. Și, alergând, îi ieși înainte pe drum. Iar fiul cel mic, căzându-i la picioare, îi spuse: ”Tată, am greșit înaintea Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău! Primește-mă ca pe unul dintre argații tăi, ca pe cel mai penibil dintre ei și să mergem acasă!

Și, mergând acasă, eutanasiară vițelul cel gras, încingând o petrecere împreună cu fiul cel mare, argații și toate rubedeniile, jurându-se să nu mai pună vreodată piciorul, vreunul dintre ei, în țara cea condusă de demoni.

Advertisements

Pilda bogatului căruia nu i-a rodit țarina

Era un bogat care avea o țarină mănoasă și întinsă, cât vedeai cu ochii. Terminând ratele la țarină, se apucă de făcu alt împrumut la bancă, să construiască un hambar uriaș, pe măsura roadelor țarinei. Căci își zicea bogatul, în sinea lui: ”este cu neputință ca țarina aceasta să nu rodească suficient de mult încât să nu ajungă pentru acoperirea ipotecii, ba să-mi rămână și ceva pe deasupra”. Se întâmplă, însă, că vara trecu, iar țarina bogatului nu rodi defel, de nu aveai cu ce umple o căruță, darmite un hambar uriaș, cum își construise el, pe datorie.

”Mi-e rușine față de oameni” – își zise bogatul, în sinea lui – ”că am făcut o asemenea investiție păguboasă și nu m-am ales cu nimic de pe urma ei. Iată, am să plătesc un arhitect, să vină și să-mi facă un proiect ingenios, să transform hambarul într-un mall select și astfel să-mi răscumpăr rușinea față de semenii mei.”

”Nebunule!” – se auzi o voce din Ceruri. ”În noaptea aceasta vor cere sufletul de la tine, iar tu l-ai fi plătit degeaba pe arhitect. Pune mai bine și fă tu o schiță, că nu contează cum arată mall-ul, ci cât de mare este, iar astfel va rămâne și familiei tale o sumă de bani, până se va termina acesta, să nu trăiască tot pe datorie.”

Și, făcând bogatul ceea ce i se spusese, trăi familia lui, timp de șapte ani, din onorariul arhitectului, iar în al optulea îi rodi țarina peste măsură, de trebuiră să dărâme mall-ul ca să înalțe un hambar, să încapă roadele și să nu mai umble și să se milogească pe la bănci.

Sfârșit

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina în pragul Apocalipsei

În pragul Apocalipsei, se întâmplă ca unui bogat să-i rodească țarinile o recoltă bogată, de până la zece ori mai mare decât cea obișnuită. Bucuros, bogatul gândea în inima lui: “iată că Dumnezeu, văzând vrednicia mea, mi-a dăruit această recoltă neobișnuit de bogată. Să-mi scufund, așadar, velierul de 20 de metri pe care îl am și să-mi cumpăr un iaht de 300 de metri, cu motoare Diesel, să nu mai fiu la dispoziția vânturilor și curenților mării, ci să merg oriunde vreau și oricând vreau, pe orice fel de vreme.”

Și dădu ordin servitorilor săi să scufunde vasul.

Numai că în acea noapte, dormind bogatul, îi apăru în vis un înger care-i spuse: “Nebunule! Iată că, de mâine, din cauza Apocalipsei, prețul petrolului Brent va exploda și nici unul dintre cei care au motor cu combustibili fosili nu va mai putea înainta un pas, după ce va consuma ceea ce are în rezervoare. Numai cei cu motoare cu energie regenerabilă se vor mai putea mișca, întrucâtva.”

Trezindu-se bogatul din vis și ieșind în fața casei, unde un copilaș pe bicicletă îi aruncase ziarul de dimineață, citindu-l, se sprijini de coloanele porticului și plânse cu amar.

Iar îngerul, dând cu putere din aripi, se înălță în înaltul cerului și suflă cu putere în trâmbiță, de se auzi în toată lumea.

Aceea fiind, de altfel,  prima trâmbiță.