Avva Pafnutie şi Raliul Raţiunii

Mergând la piaţă Avva Pafnutie cu Avva Filimon, cu Avva Varsanufie şi cu Ucenicul Inochentie, se întâmplă de se întâlniră cu o mulţime mare de atei ce participau la o adunare denumită “Raliul Raţiunii”.

La acest Raliu al Raţiunii erau mai multe probe, iar participanţii se străduiau să le ducă la îndeplinire, pe echipe, încercând să dobândească premiul cel mare – Raţiunea Pură. Sau ceva asemănător.

Întrucât spectacolul se anunţa interesant, avvele se aşezară care pe unde apucă, la umbră, în timp ce Ucenicul Inochentie fu trimis după ceva merinde şi apă proaspătă de la un chioşc din apropiere.

Prima probă a Raliului Raţiunii se numea “Cetatea”. În cadrul acestei probe, ateii încercau să se convingă pe ei înşişi că sunt cetăţeni ai unei cetăţi ideale, unde domnea Binele, Frumosul şi Raţiunea. Cel care se autoconvingea cel mai bine era declarat câştigătorul probei, în aplauzele celorlalţi.

A doua probă se intitula “Turnul”. În cadrul acesteia, ateii trebuiau să construiască din diverse materiale un turn cât mai înalt, dar care să nu nici aibă fundaţie, nici acoperiş. Câştigătoare era echipa care construia turnul cel mai înalt în timpul cel mai scurt.

A treia probă se numea “Pescarul”. Aliniaţi la malul unui iaz, ateii trebuiau să pescuiască într-un timp cât mai scurt o grămadă cât mai mare de peşti, dar fără să folosească năvoade sau undiţe, pentru a nu răni persoanele non-umane care vieţuiau în lac.

După o vreme, când luptele pentru cucerirea trofeului erau în toi şi sudoarea curgea şiroaie pe frunţile ateilor, se apropie Avva Filimon de ei şi-i întrebă în numele cui fac toate acestea.

– În numele Raţiunii, pe care o adorăm! – îi răspunse un ateu voinic, cu barbă şi plete până la brâu.

– Dar Raţiunea ştie că o adoraţi sau sunteţi incognito? – se mai interesă Avva Filimon luându-şi desaga pe umăr şi pornind pe urmele celorlalte avve, către piaţă.

Discreditarea prin fotografiere

Un tânăr dezorientat, ajungând la sihăstrie, puse următoarea întrebare fraţilor:

– Părerea unei persoane, care s-a lăsat fotografiată în chiloţi, mai poate fi luată în seamă sau nu?

– Niciodată! – grăi aspru Avva Sofronie.

– Dacă se căieşte din toată inima, posteşte doi ani cu pâine şi apă, îmbrăcată în sac şi cu cenuşă pe cap, s-ar putea… – zise Avva Filimon, împăciuitor.

– Să tacă şi să umble pe calea smereniei – opină Avva Varsanufie

Unii da, alţii ba – tânărul era din ce în ce mai confuz, chipul său trădând o suferinţă profundă, cauzată de neliniştea în care se zbătea.

– Cel mai mult contează culoarea chiloţilor – lămuri Avva Pafnutie, cu glas limpede, din tinda chiliei.

Five o’ clock cu avvele

După amiaza târziu, când Soarele începe să scapete după creastă, avvele îşi trag un pic răsuflarea şi se aşează în tindă la Pafnutie, fratele lor.

Într-una din zile, Avva Filimon îl întrebă pe Avva Pafnutie:

– Ce părere ai, Avo, au oare se va mântui vreunul din cei ce lucrează la finanţe-bănci?…

După un moment de cugetare, Avva Pafnutie îi răspunse:

– Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.

– Mare e puterea lui Dumnezeu! – exclamă Avva Filimon, auzind vorbele Avvei Pafnutie.

– Mare! – întări şi Avva Pafnutie, privind în asfinţit.

Să râdem cu Avva Pafnutie

Adunându-se faptele cele bune peste măsură şi înmulţindu-se în obştea lor, se pomeniră Avva Pafnutie, cu Avva Filimon, cu Avva Sofronie şi ceilalţi bătrâni, cu un înger al Domnului care-i vizită şi le spuse:

– Pentru multele voastre bogăţii adunate în Cer, am fost trimis să vă vestesc o dezlegare a straşnicului mod de viaţă pe care-l duceţi. O zi puteţi întrerupe postul cel aspru, ori călători prin lume, ori a vă primi rudele cele după trup, ori altceva ce doriţi să faceţi.

După ce se consultară bătrânii între ei, Avva Filimon luă cuvântul dinaintea îngerului şi spuse:

– A întrerupe postul, la vârsta noastră, nu poate fi nici spre sănătatea trupului, nici a sufletului. A călători sau a ne vizita rudele, la fel. Ceea ce ne mai dorim, la anii noştri, ar fi o zi în care să râdem după pofta inimii, cu cuviinţă, fără a ni se socoti aceasta drept păcat al mândriei.

– Aşa să fie – glăsui îngerul – până mâine la vremea asta, puteţi râde de orice, după pofta inimii.

Îşi continuară avvele lucrul cel obişnuit, iar spre seară se adunară în tindă la Avva Pafnutie, în cenacol. Stând ei pe scăunele şi aşteptându-l fiecare pe altul să dea tonul, Avva Pafnutie deschise gura şi zise:

– VIP. Very Important Person.

Şi au râs avvele ca la vreo jumătate de ceas, cu hohote şi lacrimi multe, de începură câinii din vale să latre, speriaţi. Când se mai potoliră, Avva Filimon adăugă:

– Drepturile omului.

Şi râseră din nou, ca în prima tinereţe, un ceas încheiat, de li se descreţiră frunţile şi obrajii, şi păreau iar de douăzeci de ani, nişte copii inocenţi.

Când se potoliră, cu greu, Avva Varsanufie rosti:

– Pentru că meriţi.

Şi iar se porniră pe râs, de se aprinseră luminile în cătune, în crucea nopţii, ca la cutremur.

La urmă de tot, când soarele prinse a miji peste deal, Avva Sofronie dădu lovitura de graţie:

– Împreună, să construim o lume mai bună!

Şi au râs avvele toată dimineaţa şi, împreună cu ei, şi îngerii din ceruri, însuşi Tatăl Ceresc având un zâmbet larg, larg, care acoperi, până la urmă, întreg mapamondul.

Legionarism şi creştinism în viziunea Avvei Filimon

Obosindu-l peste măsură pe Avva Pafnutie, ucenicul Inochentie fu trimis pentru o vreme pe lângă Avva Filimon, supranumit Postitorul. Nu trecu mult şi ucenicul Inochentie avu prima nedumerire:

– Spune-mi, Avvo, poţi fi creştin fără să fii legionar? – întrerupse ucenicul liniştea binecuvântată a chiliei.

– Poţi să fii muncitor şi fără să fi lucrat vreodată la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi – răspunse Avva, după un timp.

– Dar legionar fără să fii creştin, poţi? – perseveră Inochentie.

– Adevăr îţi spun: nu toţi cei care lucrau la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi erau muncitori – sosi răspunsul.

– Dar să fii şi creştin şi legionar, se poate? – îndrăzni pentru a treia oară ucenicul Inochentie.

– Au existat şi muncitori care au lucrat la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi – răspunse Avva, ieşind din chilie, să nu-l vadă ucenicul plângând.*

* Înainte de a veni la mânăstire, Avva Filimon a fost maistru la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi. (C.U.G.)

Avva Pafnutie şi delirul mistic

În zilele în care este cuprins de delir mistic, Avva Pafnutie nu poate merge la piaţă, sa facă târguilelile pentru necesităţile obştii.

În locul lui este trimis ucenicul Inochentie care, de regulă, cumpără mai mult prostii şi acelea la supra-preţ.

Urcând Avva Pafnutie pe treptele cele îngereşti şi ajungând să-l trimeată pe Inochentie din ce în ce mai des la cumpărături, în locul său, afacerile comercianţilor se măriră atât de mult încât dărâmară vechea piaţă şi în locul ei construiră un mall gospodăresc, cu parcări pe mai multe niveluri, cinematografe multiplex, restaurante, hypermarket, pet-shopuri şi tot ce mai este trebuincios, în genere, unui comerţ civilizat.

Care dură până în ziua în care ucenicul Inochentie avu primul său delir mistic, iar în locul lui fu trimis la cumpărături Avva Filimon, supranumit şi Postitorul.

Avva Eliseu şi amprenta de carbon

– În tinereţile sale, avva Eliseu… – îşi începu Avva Pafnutie povestirea – era permanent preocupat să-şi reducă amprenta de carbon. Ţinea posturi peste posturi, purta aceeaşi haină veche, pe care o cârpea numai cu petice reciclate şi, orice bucată de material termoizolator găsea, o căra acasă aşezând-o pe chilie, ca să nu mai trebuiască iarna să aprindă focul.

A făcut asta mulţi ani la rând până ce, într-o noapte, a avut o vedenie: se făcea că un înger îl purta prin văzduh, deasupra pustiei, a satelor şi a micului orăşel din apropiere. L-a purtat astfel, în chip minunat, până la casa unui cărbunar sărac, care locuia într-o mahala de la marginea orăşelului, împreună cu nevasta şi cei şapte copii ai lor. Singurul lor venit era din vânzarea cărbunilor, pe care cărbunarul îi făcea adunând lemne uscate din pădure. În vedenie, avvei Eliseu i se arătă cum fiecare bucată de termoizolaţie, pe care o adăuga el la chilia lui, era luată de pe casa cărbunarului, făcând ca în interiorul acesteia să fie din ce în mai frig şi mai multă sărăcie.

Trezindu-se a doua zi, avva Eliseu povesti bătrânilor ce-i descoperise îngerul în vedenie şi le ceru cuvânt de îndreptare. Căci, nici să-şi mărească amprenta de carbon nu ar fi vrut, nici să-l lase pe cărbunar să moară de foame nu l-ar fi lăsat inima.

După ce se sfătuiră îndelung, avva Sisoie şi avva Filimon îi dădură cuvânt avvei Pafnutie, să meargă şi să-l înveţe pe cărbunar să construiască micro-centrale nucleare bazate pe fuziunea hidrogenului pe care, vânzându-le, să-şi asigure pâinea sa şi a familiei sale…