Tânărul Sofronie se convertește așteptând

Tânăr fiind, Sofronie aștepta în stație sosirea tramvaiului 3. La un moment dat, se apropie de el un bătrân care îl întrebă ce face acolo.

-Învăț să aștept – răspunse, mucalit, tânărul Sofronie.

-Dacă vrei să înveți să aștepți în chip desăvârșit – îi răspunse bătrânul – așteaptă mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte așteptări ți se vor adăuga de la sine. Apoi, suindu-se într-un taxi, plecă către asfințit.

Mult îi merseră la inimă lui Sofronie cuvintele bătrânului, astfel că, din ziua aceea, sihăstria mai câștigă un om, iar tramvaiul 3 mai pierdu un așteptător.

Avva Pafnutie face cumpărături la Lidl

Îngânând o doină de calicie, Avva Pafnutie, însoțit de Avva Varsanufie, de Avva Sofronie și de nelipsitul Ucenic Inochentie, intrară la Lidl cu gând să cumpere câte ceva de ale gurii pentru obște.

Văzând Ucenicul Inochentie prețurile mici ale produselor înșirate pe rafturi, îl apucă pe Avva Pafnutie de poalele hainei și spuse:

– Bine ne este nouă să fim aici! Să facem, dar, trei colibe: una pentru sfinția ta, alta pentru Avva Varsanufie și alta pentru Avva Sofronie.

Căci nu știa ce zice, nici nu cunoștea că, la supermarket, prețul produselor e nesemnificativ, ceea ce contează cu adevărat e prețul pe metru pătrat al spațiului de expunere.

Avva Sofronie află, pe patul de moarte, adevărul despre erezia bulgărească

Trecând de o sută de ani, se întâmplă că Avva Sofronie căzu la pat și, simțind că i se apropie sfârșitul, trimise după Avva Pafnutie, pentru a-i spune ultimele cuvinte.

-Un singur lucru mă mai neliniștește pe lumea asta, Avvă – îi mărturisi Avva Sofronie.

-Ce anume? – îl întrebă, mirat, Avva Pafnutie, știind că puțini se puteau lăuda cu virtuțile și înțelepciunea Avvei Sofronie.

-Copil fiind, i-am auzit pe Avva Sisoie si pe Avva Ghelasie vorbind despre erezia bulgărească. Și, oricât i-am întrebat, oricât am stăruit, nu au vrut cu nici un chip sâ-mi spună desprea ea. Crescând, oricâte sihăstrii, obști, sate, cetăți, mânăstiri, am cercetat, nimeni n-a știut să-mi spună ceva despre erezia bulgărească. Pare-se că secretul s-a pierdut odată cu bătrânii cei vechi – mai spuse Avva Sofronie, cu glas stins.

-Dacă numai asta te necăjește, te pot ajuta eu! – exclamă Avva Pafnutie, bucuros. Cunosc despre erezia bulgărească de la bătrânul meu, Avva Pamfil, care a stat timp îndelungat pe lângă Avva Sisoie, în tinerețea lui.

-Oh, știi despre aceasta?! Spune-mi, neapărat! – tresări Avva Sofronie, ridicându-se într-un cot.

-Erezia bulgărească este una dintre cele mai vechi erezii, istoria ei încâlcită pierzându-se în negura veacurilor, astfel că nimeni nu știe cu exactitate cine se face vinovat de apariția ei. Nici locul unde apărut nu se stie, ci doar că s-a insinuat în sufletele credincioșilor de pretundeni, circulând fără să facă vâlvă, dar cu multă perfidie.

– Și despre ce?… – șopti Avva Sofronie, cu ultimele puteri.

-Pe scurt, de erezia bulgarească se fac vinovați cei care cred că, în Paradis, legumele ies gata murate în oțet, astfel că oamenii nu trebuie să facă nimic, decât să le culeagă și să le consume.

-Ce blasfemie – zâmbi Avva Sofronie. Toată lumea știe că majoritatea ies murate în saramură.

Apoi își dădu sufletul, cu chipul luminos, radiind pacea supranaturală a celui care s-a împăcat cu toate.

Discreditarea prin fotografiere

Un tânăr dezorientat, ajungând la sihăstrie, puse următoarea întrebare fraţilor:

– Părerea unei persoane, care s-a lăsat fotografiată în chiloţi, mai poate fi luată în seamă sau nu?

– Niciodată! – grăi aspru Avva Sofronie.

– Dacă se căieşte din toată inima, posteşte doi ani cu pâine şi apă, îmbrăcată în sac şi cu cenuşă pe cap, s-ar putea… – zise Avva Filimon, împăciuitor.

– Să tacă şi să umble pe calea smereniei – opină Avva Varsanufie

Unii da, alţii ba – tânărul era din ce în ce mai confuz, chipul său trădând o suferinţă profundă, cauzată de neliniştea în care se zbătea.

– Cel mai mult contează culoarea chiloţilor – lămuri Avva Pafnutie, cu glas limpede, din tinda chiliei.

Să râdem cu Avva Pafnutie

Adunându-se faptele cele bune peste măsură şi înmulţindu-se în obştea lor, se pomeniră Avva Pafnutie, cu Avva Filimon, cu Avva Sofronie şi ceilalţi bătrâni, cu un înger al Domnului care-i vizită şi le spuse:

– Pentru multele voastre bogăţii adunate în Cer, am fost trimis să vă vestesc o dezlegare a straşnicului mod de viaţă pe care-l duceţi. O zi puteţi întrerupe postul cel aspru, ori călători prin lume, ori a vă primi rudele cele după trup, ori altceva ce doriţi să faceţi.

După ce se consultară bătrânii între ei, Avva Filimon luă cuvântul dinaintea îngerului şi spuse:

– A întrerupe postul, la vârsta noastră, nu poate fi nici spre sănătatea trupului, nici a sufletului. A călători sau a ne vizita rudele, la fel. Ceea ce ne mai dorim, la anii noştri, ar fi o zi în care să râdem după pofta inimii, cu cuviinţă, fără a ni se socoti aceasta drept păcat al mândriei.

– Aşa să fie – glăsui îngerul – până mâine la vremea asta, puteţi râde de orice, după pofta inimii.

Îşi continuară avvele lucrul cel obişnuit, iar spre seară se adunară în tindă la Avva Pafnutie, în cenacol. Stând ei pe scăunele şi aşteptându-l fiecare pe altul să dea tonul, Avva Pafnutie deschise gura şi zise:

– VIP. Very Important Person.

Şi au râs avvele ca la vreo jumătate de ceas, cu hohote şi lacrimi multe, de începură câinii din vale să latre, speriaţi. Când se mai potoliră, Avva Filimon adăugă:

– Drepturile omului.

Şi râseră din nou, ca în prima tinereţe, un ceas încheiat, de li se descreţiră frunţile şi obrajii, şi păreau iar de douăzeci de ani, nişte copii inocenţi.

Când se potoliră, cu greu, Avva Varsanufie rosti:

– Pentru că meriţi.

Şi iar se porniră pe râs, de se aprinseră luminile în cătune, în crucea nopţii, ca la cutremur.

La urmă de tot, când soarele prinse a miji peste deal, Avva Sofronie dădu lovitura de graţie:

– Împreună, să construim o lume mai bună!

Şi au râs avvele toată dimineaţa şi, împreună cu ei, şi îngerii din ceruri, însuşi Tatăl Ceresc având un zâmbet larg, larg, care acoperi, până la urmă, întreg mapamondul.