Avva Pafnutie face cumpărături la Lidl

Îngânând o doină de calicie, Avva Pafnutie, însoțit de Avva Varsanufie, de Avva Sofronie și de nelipsitul Ucenic Inochentie, intrară la Lidl cu gând să cumpere câte ceva de ale gurii pentru obște.

Văzând Ucenicul Inochentie prețurile mici ale produselor înșirate pe rafturi, îl apucă pe Avva Pafnutie de poalele hainei și spuse:

– Bine ne este nouă să fim aici! Să facem, dar, trei colibe: una pentru sfinția ta, alta pentru Avva Varsanufie și alta pentru Avva Sofronie.

Căci nu știa ce zice, nici nu cunoștea că, la supermarket, prețul produselor e nesemnificativ, ceea ce contează cu adevărat e prețul pe metru pătrat al spațiului de expunere.

Avva Pafnutie întâlnește la semafor un țăran aflat în dilemă

Preumblându-se prin oraș cu ocazia Sărbătorii Crăciunului, Avva Pafnutie întâlni un țăran care aștepta la semafor, însoțit fiind de un porc, un lup și o găleată de lături.

– Bună dimineața, om bun! – îl interpelă Avva Pafnutie, căruia scena i se păru suficient de suprarealistă pentru a participa la ea. Ce faci aici?

– Ce să fac, sfinția ta? – replică țăranul. Iaca, mă chinui să trec cu lucrurile astea întregi pe trotuarul celălalt, dar nu reușesc nicicum. Căci, dacă iau mai întâi lupul, să-l trec, rămâne porcul cu găleata de lături și se apucă să se înfrupte din ea. Dacă iau găleata cu lături, rămâne lupul cu porcul și-ți dai și matale seama ce se întâmplă. Și tot așa…

-Dar cine ți-a dat canonul acesta?… – întrebă Avva Pafnutie, în mintea căruia începu a se înfiripa o bănuială.

-Avva Varsanufie, la care m-am spovedit de Sărbători – răspunse țăranul.

-Există o singură rezolvare la problema matale – zise Avva Pafnutie, după ce-și mușcă obrajii pe interior, să nu-l podidească râsul.

-Care? – întrebă țăranul.

-Lasă lupii să-și mănânce porcii, iar tu du-te și urmează-L pe Dumnezeu!

– Dar, cu găleata de lături, ce să fac? – insistă țăranul.

– Pe aceea poart-o mereu cu tine, ca să te ferească de ispita mândriei cât ești în slujba Domnului.

Avva Pafnutie descoperă greutățile managementului modern

Terminând de citit cartea “Cele 10 porunci ale managerului de sihăstrie“, Avva Pafnutie o închise și se repezi să-i sărute mâna Avvei Varsanufie, starețul sihăstriei.

– Nu știam că e atât de dificil managementul sihăstriei, sfinția ta! – exclamă Avva Pafnutie, căzând la picioarele Avvei Varsanufie.

-Ei, nu e chiar atât de greu – replică Avva Varsanufie – totul este să te rezumi la lecturile teologice, să nu te tulburi cu nimic altceva.

Avva Varsanufie se întâlneşte cu un mare om de cultură

Întâlnindu-l pe stradă pe Avva Varsanufie, un mare om de cultură – ce purta o admiraţie deosebită oricărei forme de manifestare a spiritului în această lume sufocată de materie – se repezi la el şi, făcându-i plecăciune, exclamă:

– O, Avvă Varsanufie, ce bogăţie, ce diversitate, ce lume fabuloasă trebuie să fie în interiorul minţii tale! Dacă aş putea să o cunosc şi eu, cândva!

– Nu e aşa de mare diversitate – îi răspunse Avva Varsanufie, cu modestie. Nu suntem decât eu şi Isus Hristos. De fapt, dacă mă gândesc bine, e mai mult Isus, singur.

Avva Pafnutie şi Raliul Raţiunii

Mergând la piaţă Avva Pafnutie cu Avva Filimon, cu Avva Varsanufie şi cu Ucenicul Inochentie, se întâmplă de se întâlniră cu o mulţime mare de atei ce participau la o adunare denumită “Raliul Raţiunii”.

La acest Raliu al Raţiunii erau mai multe probe, iar participanţii se străduiau să le ducă la îndeplinire, pe echipe, încercând să dobândească premiul cel mare – Raţiunea Pură. Sau ceva asemănător.

Întrucât spectacolul se anunţa interesant, avvele se aşezară care pe unde apucă, la umbră, în timp ce Ucenicul Inochentie fu trimis după ceva merinde şi apă proaspătă de la un chioşc din apropiere.

Prima probă a Raliului Raţiunii se numea “Cetatea”. În cadrul acestei probe, ateii încercau să se convingă pe ei înşişi că sunt cetăţeni ai unei cetăţi ideale, unde domnea Binele, Frumosul şi Raţiunea. Cel care se autoconvingea cel mai bine era declarat câştigătorul probei, în aplauzele celorlalţi.

A doua probă se intitula “Turnul”. În cadrul acesteia, ateii trebuiau să construiască din diverse materiale un turn cât mai înalt, dar care să nu nici aibă fundaţie, nici acoperiş. Câştigătoare era echipa care construia turnul cel mai înalt în timpul cel mai scurt.

A treia probă se numea “Pescarul”. Aliniaţi la malul unui iaz, ateii trebuiau să pescuiască într-un timp cât mai scurt o grămadă cât mai mare de peşti, dar fără să folosească năvoade sau undiţe, pentru a nu răni persoanele non-umane care vieţuiau în lac.

După o vreme, când luptele pentru cucerirea trofeului erau în toi şi sudoarea curgea şiroaie pe frunţile ateilor, se apropie Avva Filimon de ei şi-i întrebă în numele cui fac toate acestea.

– În numele Raţiunii, pe care o adorăm! – îi răspunse un ateu voinic, cu barbă şi plete până la brâu.

– Dar Raţiunea ştie că o adoraţi sau sunteţi incognito? – se mai interesă Avva Filimon luându-şi desaga pe umăr şi pornind pe urmele celorlalte avve, către piaţă.

Discreditarea prin fotografiere

Un tânăr dezorientat, ajungând la sihăstrie, puse următoarea întrebare fraţilor:

– Părerea unei persoane, care s-a lăsat fotografiată în chiloţi, mai poate fi luată în seamă sau nu?

– Niciodată! – grăi aspru Avva Sofronie.

– Dacă se căieşte din toată inima, posteşte doi ani cu pâine şi apă, îmbrăcată în sac şi cu cenuşă pe cap, s-ar putea… – zise Avva Filimon, împăciuitor.

– Să tacă şi să umble pe calea smereniei – opină Avva Varsanufie

Unii da, alţii ba – tânărul era din ce în ce mai confuz, chipul său trădând o suferinţă profundă, cauzată de neliniştea în care se zbătea.

– Cel mai mult contează culoarea chiloţilor – lămuri Avva Pafnutie, cu glas limpede, din tinda chiliei.

Elevul Varsanufie faţă cu inspectorul şcolar

Elev fiind, Avva Varsanufie fu scos în faţa clasei, să explice inspectorului şcolar ce a înţeles el din orele de religie.

– Din orele de religie am înţeles următoarele: – spuse Varsanufie.

Era un Om cu o haină lungă, dintr-o singură bucată, care era Semănător, adică arunca seminţe pe o ţarină pietroasă*.

După un timp, a crescut în locul ăla un smochin care nu voia să dea roadă* şi atunci Semănătorul a vrut să-l blesteme, dar a venit un grădinar** care I-a spus Semănătorului să nu-l blesteme, ci va săpa el la rădăcina smochinului şi-i va pune gunoi şi poate va rodi.

Trecură zilele şi, la umbra smochinului, căzu un bărbat bătut de tâlhari. Soarele era fierbinte şi umbra smochinului nu era foarte deasă, dar un Samaritean, trecând pe acolo, îl luă pe călător cu el. Nu plecase bine Samariteanul, când de smochin se apropie un administrator nedrept, care săpă la rădăcină şi ascunse o pungă mare de galbeni, furaţi de la stăpânul lui. Apoi plecă şi acesta.

Pe seară, un băiat slab şi peste măsură de înfometat se apropie de smochin, cerându-i cu glas stins să-i dea câteva roşcove, să le mănânce. Pe urmă leşină.

Smochinul nu putu face roşcove, însă din el coborî un bărbat mic de statură care dezgropă punga cu galbeni a administratorului nedrept şi dispăru cu ea.

Curând, băiatul se deşteptă şi plecă spre tatăl lui, un cunoscut fermier din apropiere.

Noaptea, zece fecioare se apropiară, purtând lămpi cu ulei. După ele apăru şi un om care nu avea haină de nuntă. Dispăru în aceeaşi direcţie cu fecioarele.

Pe drum trecură asirieni, babilonieni, greci şi, în cele din urmă, romani.

Romanii se aşezară la umbra smochinului, jucară zaruri, apoi plecară şi ei.

Spre prânz, trecu Semănătorul, purtând o cruce mare. Îşi aruncă o clipă privirea asupra smochinului, apoi plecă mai departe şi El.

Curând, smochinul dădu primele sale roade, din care se hrăni săracul Lăzar, înainte de a pleca spre Paradis.

* ţarina pietroasă şi smochinul neroditor sunt eu, adică Varsanufie

** grădinarul e creştinul bun, care învaţă pe alţii