Despre părerile înalte despre sine

În Postul Crăciunului, se întâmplă că se pomeni Avva Pafnutie cu un pelerin deosebit de rufos, murdar, flămând, înfrigurat şi, în general, aflat la capătul puterilor fizice şi psihice, venit să se spovedească. După ce îl omeni cu ce avea prin chilie şi-i dărui un rând de schimburi curate, omul prinse glas şi-i spuse Avvei:

– Părinte, de multă vreme sunt chinuit de un demon cumplit, viclean peste măsură, hain şi peste puterile mele de a-i rezista.

– Care să fie acel demon? – îl întrebă Avva Pafnutie. Să fie cel al geloziei, invidiei, duşmăniei faţă de aproapele – sugeră Avva, gândindu-se la starea precară a pelerinului.

– Nu, părinte, pe mine mă munceşte tare de tot demonul părerilor înalte despre sine! – răspunse pelerinul. Toată ziua îmi trimite numai viziuni magnifice despre persoana mea, privitor la   starea în care sunt, la puterile mele deosebite, la vaza de care mă bucur când ies în societate, la modul în care mă port, cum sunt îmbrăcat, la mâncărurile rafinate cu care mă desfăt şi aşa mai departe. Uneori am senzaţia că Universul întreg există numai că să-mi satisfacă mie toate capriciile.

– Bine, dar… – zise Avva Pafnutie, descumpănit – dumneata nu pari să ai nici în ce bea apă, dacă-mi permiţi, ca să nu mai spun după ce bea…

– Păi, nu ţi-am spus că demonul este peste măsură de viclean?… – îi răspunse pelerinul, cu un licăr victorios în priviri.

Advertisements