Avva Pafnutie lămurește pe Ucenicul Inochentie în chestiunea fățărniciei

Motto: ”-Cine sunt eu, să-i judec pe homosexuali? – se întreabă Omul Fățarnic. – Dar cine ești tu, să reformezi Biserica? – răspunde corul îngerilor și al arhanghelilor.”

Fire simplă, Ucenicul Inochentie nu reușea nicidecum să priceapă noțiunea de ”fățărnicie”, fiind cu totul străină de natura lui asemenea ispită. Întrebând pe Avva Pafnutie ce însemnează aceasta, primi următorul răspuns:

– Ce este aceea ”fățărnicie” nici eu nu pot a înțelege, cu atât mai puțin a explica. Dar, pot să-ți dau un exemplu de om fățarnic, poate ai reuși să te dumirești, până la urmă.

– Spune-mi, părinte! – exclamă Ucenicul, bucuros.

– După părerea mea, om fățarnic este acela care spune despre sine că nu este vrednic să-i judece pe cei aflați în păcate publice, strigătoare la cer, dar se consideră vrednic să reformeze Biserica.

Apoi coborî bătrânul în poiată, să culeagă câteva ouă proaspete, ecologice, de la găinile sale cu suflet nepătat.

Advertisements