Avva Eliseu şi amprenta de carbon

– În tinereţile sale, avva Eliseu… – îşi începu Avva Pafnutie povestirea – era permanent preocupat să-şi reducă amprenta de carbon. Ţinea posturi peste posturi, purta aceeaşi haină veche, pe care o cârpea numai cu petice reciclate şi, orice bucată de material termoizolator găsea, o căra acasă aşezând-o pe chilie, ca să nu mai trebuiască iarna să aprindă focul.

A făcut asta mulţi ani la rând până ce, într-o noapte, a avut o vedenie: se făcea că un înger îl purta prin văzduh, deasupra pustiei, a satelor şi a micului orăşel din apropiere. L-a purtat astfel, în chip minunat, până la casa unui cărbunar sărac, care locuia într-o mahala de la marginea orăşelului, împreună cu nevasta şi cei şapte copii ai lor. Singurul lor venit era din vânzarea cărbunilor, pe care cărbunarul îi făcea adunând lemne uscate din pădure. În vedenie, avvei Eliseu i se arătă cum fiecare bucată de termoizolaţie, pe care o adăuga el la chilia lui, era luată de pe casa cărbunarului, făcând ca în interiorul acesteia să fie din ce în mai frig şi mai multă sărăcie.

Trezindu-se a doua zi, avva Eliseu povesti bătrânilor ce-i descoperise îngerul în vedenie şi le ceru cuvânt de îndreptare. Căci, nici să-şi mărească amprenta de carbon nu ar fi vrut, nici să-l lase pe cărbunar să moară de foame nu l-ar fi lăsat inima.

După ce se sfătuiră îndelung, avva Sisoie şi avva Filimon îi dădură cuvânt avvei Pafnutie, să meargă şi să-l înveţe pe cărbunar să construiască micro-centrale nucleare bazate pe fuziunea hidrogenului pe care, vânzându-le, să-şi asigure pâinea sa şi a familiei sale…