Despre importanţa postului

Venind la sihăstrie un om care dorea să ducă o viaţă îmbunătăţită, le întrebă pe avve despre importanţa postului cu trupul, adică înfrânarea de la bucate, cum ar veni.

Văzând fraţii că omul este sincer în căutarea sa, s-au vorbit între ei să-l ia mai domol şi să-l lase pe Avva Pafnutie să cuvânteze ultimul, ca să nu plece pelerinul fără de folos.

– Postul este important pentru că trupul influenţează sufletul, după cum şi sufletul influenţează trupul – decretă grav Avva Varsanufie, şezând în capul adunării.

– El detoxifică organismul de substanţele de origine animală, purtătoare de neputinţe, şi îl încarcă cu energiile vitale, venite de la plantele ce-şi iau puterea direct de la Soare şi de la Pământ – întări Avva Sofronie.

– Prin post, omului îi scad puterile fizice şi astfel el se smereşte pe sine înaintea Creatorului său – declară şi Avva Haralambie, punând pe masă o strachină cu gogonele murate, uşor  roşietice, nici prea moi, nici prea tari, de-ţi lăsa gura apă.

Omul înghiţi în sec şi-şi îndreptă privirile hămesite către Avva Pafnutie, care nu cuvântase încă.

– Postul este foarte important din toate pricinile enumerate de către fraţii mei – începu Avva Pafnutie. Dar, dincolo de acestea, există o semnificaţie mai adâncă a postului, cu adevărat mistică, pe care n-o pot pătrunde decât cei mai înaintaţi pe drumul evoluţiei spirituale.

– Care este semnificaţia, spune-o, Avvă! – strigă pelerinul, înghiţind pe nemestecate o jumătate de gogonea fabuloasă, pătrunsă cât trebuie, de-ţi lua minţile.

– Adevărata semnificaţie a postului, adevărata sa importanţă – continuă Avva Pafnutie, privindu-l cu luare aminte pe pelerin – este ca, ţinând post cât mai aspru pentru o perioadă, omul să conştientizeze importanţa mâncării în viaţa sa, să nu i se mai pară că e un lucru care i se cuvine de la sine.

Şi-i făcu semn Ucenicului Inochentie să aducă ceaunul cu ciuperci în smântână*, în timp ce el tăia mămăliga fierbinte cu gesturi largi, măsurate, de adevărat înţelept.

*Pentru cititorii scandalizaţi: smântână din lapte de soia, bineînţeles.

Despre părerile înalte despre sine

În Postul Crăciunului, se întâmplă că se pomeni Avva Pafnutie cu un pelerin deosebit de rufos, murdar, flămând, înfrigurat şi, în general, aflat la capătul puterilor fizice şi psihice, venit să se spovedească. După ce îl omeni cu ce avea prin chilie şi-i dărui un rând de schimburi curate, omul prinse glas şi-i spuse Avvei:

– Părinte, de multă vreme sunt chinuit de un demon cumplit, viclean peste măsură, hain şi peste puterile mele de a-i rezista.

– Care să fie acel demon? – îl întrebă Avva Pafnutie. Să fie cel al geloziei, invidiei, duşmăniei faţă de aproapele – sugeră Avva, gândindu-se la starea precară a pelerinului.

– Nu, părinte, pe mine mă munceşte tare de tot demonul părerilor înalte despre sine! – răspunse pelerinul. Toată ziua îmi trimite numai viziuni magnifice despre persoana mea, privitor la   starea în care sunt, la puterile mele deosebite, la vaza de care mă bucur când ies în societate, la modul în care mă port, cum sunt îmbrăcat, la mâncărurile rafinate cu care mă desfăt şi aşa mai departe. Uneori am senzaţia că Universul întreg există numai că să-mi satisfacă mie toate capriciile.

– Bine, dar… – zise Avva Pafnutie, descumpănit – dumneata nu pari să ai nici în ce bea apă, dacă-mi permiţi, ca să nu mai spun după ce bea…

– Păi, nu ţi-am spus că demonul este peste măsură de viclean?… – îi răspunse pelerinul, cu un licăr victorios în priviri.