Avva Pafnutie este trimis să re-evanghelizeze Occidentul

Trimis fiind să re-evanghelizeze Occidentul, Avva Pafnutie cel Nou se instală într-o parohie primitoare dintr-un cochet oraș vest-european. Învăță repede unde se află punctele principale de interes ale orașului, respectiv biserica, piața agro-alimentară și supermarketul Lidl, apoi purcese la activitatea de evanghelizare propriu-zisă. Adică, stabili programul liturghiilor, catehezelor și spovedaniilor, pe care îl trimise tuturor credincioșilor arondați parohiei.

Observând că, după mai bine de patru săptămâni, Occidentul rămâne tot ne-evanghelizat, Avvei Pafnutie nu-i rămase decât să recurgă la armele războiului celui duhovnicesc. Astfel, ducându-se la sediul celui  mai important ziar de circulație națională, dădu următorul anunț la mica publicitate:

Duhovnic cu experiență, dăruiesc clipe de penitență de neuitat doamnelor și domnilor generoși. Ofer și pretind discreție și igienă maximă. Mă deplasez.

Imensul succes al campaniei făcu ca Avva Pafnutie cel Nou să fie primit cu onoruri princiare la întoarcerea în Est, lăsând în urma lui un Occident bine ancorat în valorile fundamentale, de la care, pe moment, părea că se rătăcise.

Advertisements