Avva Pafnutie cel Nou se întâlnește cu un grup de iezuiți

Mergând la piață de Sabat, se întâmplă că Avva Pafnutie cel Nou se întâlni cu un grup de iezuiți, care nu cred în bunul simț. Îndată, tragându-l pe Ucenicul Inochentie deoparte, se aplecă la urechea lui și-i spuse:

     “Ia aminte și te ferește de aluatul iezuiților! Căci aceștia, vrând să facă pizza, amestecă făina de grâu cu drojdie, apă, ulei și sare, frământând-o și punând-o la dospit. Dar, necrezând în bunul simț, amestecă ingredientele fără pricepere și sfârșesc prin a face o plăcintă cu un gust dubios, pe care nici cățeii aflați pe sub mese nu reușesc s-o mănânce.”

Zicând acestea, plecară amândoi de la piață, măcar că era kilogramul de castraveți doi lei, iar ardeiul iute nu trecea de trei lei kilogramul, ca la creștinii cei din vechime.

Advertisements

Avva Pafnutie cel Nou ne dezvăluie din experiența sa de duhovnic

Reluăm, dragi cititori, rubrica atât de îndrăgită a interviurilor duhovnicești. Cu cine altul dacă nu cu Avva Pafnutie cel Nou, simpaticul duhovnic al blogului nostru (și nu numai)?…

– Așadar, mult stimatul nostru părinte, v-am ruga să ne împărtășiți câte ceva din activitatea dumneavoastră de duhovnic, din ”cariera de învățător spiritual” – ca să zic așa – pe care v-ați clădit-o, cu migală, de-a lungul anilor.

-Dragă Frate Andryusha, în cariera mea de duhovnic am acompaniat tot felul de persoane, de suflete care îl căutau pe Dumnezeu, în modul cel mai sincer.

-Dacă vă permit canoanele, părinte, v-am ruga să ne povestiți despre cel mai interesant caz pe care l-ați avut.

-Cel mai interesant caz pe care l-am avut și care, într-un anume fel, continuă și în ziua de azi, este al unui gospodar dintr-un sat nu prea îndepărtat de locul acesta (sihăstria Apokalypto – n. red.). Să-i zicem Viorel P. – fiindcă, bineînțeles, nu-i pot dezvălui numele real.

– Bineînțeles.

-L-am acompaniat, ca și duhovnic, pe Viorel P. vreme de peste 25 de ani, astfel că pot spune că, într-un fel, am crescut duhovnicește împreună cu el.

-Dar de ce folosiți termenul ”acompaniat”, cânta la vreun instrument, ceva?…

-Habar n-am de ce-l folosesc, e un termen la modă și mie îmi place să fiu racordat la cele mai noi tendințe ale profesiei. Dar, să continuăm, întrucât Ucenicul Inochentie mai are cel mult jumătate de oră și mă cheamă să pun castraveții la murat.

-Vă rog.

-Viorel P. a fost, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, printre multe alte lucruri, criminal în serie. În timpul vieții sale, din câte știu eu, a omorât cel puțin cincizeci de persoane, pe raza celor 8 sate care alcătuiesc comuna căreia îi aparține. Dar, e posibil să fie mai mulți, deoarece, într-o vreme, a călătorit în străinătate. Și știți cum e  omul în străinătate: mai dezinhibat, mai dornic să se afirme; se eliberează în el niște energii care, printre ai săi, sunt în stare latentă. În orice caz, mie mi-a confesat numai 35 de omoruri.

-Și ce ați făcut, în atare situație, ați alertat autoritățile?…

-Altul, în locul meu, poate ar fi făcut-o. Sau, întâlnindu-se cu el pe stradă, poate i-ar fi strigat: ”o să ajungi în iad, Viorel P.!”.

-Dar, dumneavoastră, nu.

-Eu, nu. Eu am ales să-l însoțesc, să-l acompaniez, să-l asist duhovnicește de-a lungul vieții sale. Credeți că Isus, dacă l-ar fi întâlnit pe Viorel P., i-ar fi spus: ”pleacă de la Mine, ești un criminal în serie!”. Nu cred că ar fi procedat așa. Ci l-ar fi primit, l-ar fi însoțit pe drumul său, l-ar fi acompaniat, așa cum a făcut cu atâția pescari și oameni fără un serviciu stabil, din vremea Lui.

-Și cum decurgea, concret, activitatea dumneavoastră duhovnicească, cum îl acompaniați, practic, pe Viorel P.?…

-Păi, de câte ori era mai abătut, îl mai apucau gândurile negre sau, poate, regretele din cine știe ce pricină, obișnuia să vină și să mă viziteze la sihăstrie. Iar eu, ca orice duhovnic bun, îl luam deoparte și-i spuneam: ce faci Viorele, de când nu te-ai mai spovedit, de când nu te-ai împărtășit?… Iar el îmi zicea, săracul: de o lună, sau două, după caz. Și eu îl acompaniam, în spovedanie, îl însoțeam, îl ajutam să-L întâlnească pe Isus și astfel pleca acasă liniștit, cu moralul ridicat, nu deprimat, cum sunt atâția criminali în serie fără nici un Dumnezeu.

-Totuși, atâtea omoruri, cum a reușit Viorel P. să stea departe de poliție atâția ani? Pentru că, din câte înțeleg de la dumneavoastră, nu a fost niciodată prins sau judecat pentru faptele sale?…

-Niciodată. Viorel P. a trăit toată viața ca un om liber și a murit senin, în patul lui, alături de cel care i-a fost soț, George N., din satul…

-Vreți să spuneți Georgiana…

-Nu, George. Din satul…

-Păi, cum George?! Viorel P. era…

-Viorel P. s-a născut ca Viorel P., dar, ajuns la o anumită etapă a vieții, a decis să facă o transformare totală și să devină Viorica P., din satul…

-Și, desigur, dumneavoastră, ați acompaniat-o…

– Am întâmpinat-o, am însoțit-o, am acompaniat-o pe Viorica P., așa cum făcusem înainte și cu Viorel P., fără nici o discriminare.

-Dar, totuși…

-Poate altul, în locul meu, i-ar fi strigat de pe partea cealaltă a străzii: ”Viorica P., ai să ajungi în iad!”…

-Dar, dumneavoastră, nu.

-Eu, nu. Eu am decis să o însoțesc, să o acompaniez. Credeți că Domnul nostru, Isus Cristos, dacă s-ar fi întâlnit pe stradă cu Viorica P., fostă Viorel P., i-ar fi zis…

-Să revenim la George N., cu voia dumneavoastră, părinte…

-Desigur.

-Care e situația lui George N., actualmente mai benefciază de suport spiritual din partea dumneavoastră, mai țineți legătura cu el?…

-Bineînțeles că da. George N. a suferit foarte mult la moartea iubitei sale Viorica P. (pentru rigoriști, Viorel P.), astfel că, o vreme, pentru a-și alina durerea, a practicat și el omuciderea în serie. Ce-i drept pe raza unei comune mai îndepărtate, din județul învecinat. În străinătate nu cred să fi ajuns, întrucât avea rău de zborurile low-cost.

-După care…

-După care, trecând perioada asta de doliu, ca să zic așa, desigur că l-am căutat, l-am întâmpinat, l-am însoțit, l-am întrebat: George N., de când nu te-ai mai spovedit, de când nu te-ai împărtășit?…

-Iată că-l văd pe Ucenicul Inochentie făcându-vă semn. La revedere, părinte, rămâneți cu bine!

– Doamne ajută, fiule, mergi în pace!

Încheiem aici interviul cu simpaticul nostru duhovnic, racordat, după cum se poate vedea, la ultimele tendințe ale profesiei sale – dacă putem să o numim așa și iată că putem. Un om deschis, profund atașat valorilor spirituale și care, iată, nu ezită să-și bage mâinile într-un borcan de castraveți murați sau în butoiul cu varză, ca unii confrați de-ai săi, mai conservatori. Să auzim numai de bine și, dacă îl întâlniți pe George N., nu uitați să-l acompaniați sau, dimpotrivă, să treceți de partea cealaltă a străzii, după cum credeți de cuviință. La bună vedere!

Ucenicul Inochentie se descurcă într-o situație delicată

Însoțindu-l pe Avva Pafnutie cel Nou, în timpul participării sale anuale la Congresul ONU, se întâmplă ca, pe aeroport, Ucenicul Inochentie să fie asaltat de niște chestiuni urgente, telurice. Nu-i vorbă, amestecase un meniu KFC cu Cola și un milkshake, dar parcă nu se așteptase la o reacție atât de furibundă.

Ajuns în fața grupurilor sanitare, descoperi cu surpindere că cel de bărbați era ocupat de bărbați, cel de femei era plin de femei, iar în cel pentru persoane cu handicap se blocaseră niște est-europeni care nu încăpuseră în fumoar. Cu broboanele de sudoare șiroindu-i pe față, Ucenicul Inochentie se îndreptă către a patra ușă, pe care era reprezentat – stilizat – un androgin călare pe un inorog, ce pășea falnic pe un curcubeu ce izvora dintr-o piramidă având un ochi deschis în vârf. Deasupra tuturor trona efigia unui țap, susținută de silueta Munților Stâncoși, chipurile cioplite în stâncă ale celor patru președinți zâmbind îngăduitor din fundal. Decis să ignore, până la rezolvarea situației, semnificația tuturor acestor simboluri esoterice, Ucenicul puse mâna pe clanță și păși hotărât Înăuntru.

La prima vedere, părea o cabină WC obișnuită.

La a doua vedere, constatai că, în locul vasului WC era montată chiuveta, în locul chiuvetei era montat pisoarul, iar în locul pisoarului era montat vasul WC, perpendicular pe perete.

La a treia vedere observai că lipsea hârtia igienică. Apoi îți aminteai de est-europenii blocați în cabina pentru persoane cu handicap și te linișteai: măcar pentru asta exista o explicație.

Cum nu s-a văzut, încă, o inițiativă a administrației americane la care românul să nu știe să se adapteze, Ucenicul Inochentie se ghemui într-un colț, în poziția strămoșească, mulțumind Cerului că reminiscențele de protestantism le-au împiedicat pe gazdele sale să monteze o ușă transparentă la grupul sanitar destinat persoanelor trans-umaniste.

Avva Pafnutie își trimite ucenicii în lume, să ducă vestea Apocalipsei la toți oamenii de bună credință

Cum nu se dă dus câinele din ușa măcelăriei, pisica din ușa mezelăriei și hipsterul din ușa ceaprazăriei, tot așa nu se dădea dus Ucenicul Inochentie din curtea sihăstriei Apokalypto, de care prinsese mare drag. Totuși, cum numărul ucenicilor se mărise peste măsură, Avva Pafnutie hotărî să-i trimită pe cei mai înaintați dintre ei în lume, să vestească venirea Apocalipsei la toate neamurile, până la marginile Regiunii Europene de Dezvoltare de care aparțineau.

– Sunteți pregătiți, fii mei! – le spuse ucenicilor, adunați în fața tindei. Puteți face față cu ușurință oricărei dezbateri ce o puteți avea cu atei, eretici, drept-măritori, jurnaliști și alte persoane însetate de mântuire (unii fără să o știe, e drept). Iată, vă trimit ca pe niște lupi în mijlocul oilor. Și, ca orice lupi, nu trebuie să vă feriți decât de alți lupi; de urși – care pot urmări aceeași pradă ca și voi; de câinii de stână; de ciobani; de berbeci; de măgari – care pot lovi năprasnic cu copitele…

-N-ar fi mai bine să ne trimiți ca pe niște oi în mijlocul lupilor, că pare mai simplu?… – interveni Ucenicul Inochentie, ce devenise mai hârșit în cele duhovnicești.

Avva Pafnutie se întâlnește cu un erudit

Călătorind Avva Pafnutie și Ucenicul Inochentie cu tramvaiul 3, se întâmplă ca, la o stație oarecare, să urce un erudit, prin ușa amplasată în apropierea scaunelor pe care stăteau aceștia. Îndată, Avva Pafnutie se ridică și-l pofti, cu gesturi largi, să șadă pe locul lui, măcar că erau locuri în tramvai, ce-i drept situate în curent.

Nemaiputând de uimire, Ucenicul Inochentie îl interpelă pe Avva Pafnutie, după ce coborâră:

– Ce s-a întâmplat Avvo, de ce i-ai lăsat locul tău omului aceluia, deși era mai tânăr decât tine?…

-Omul acela era un erudit, un om de o vastă cultură, ale cărui cunoștințe, în domeniul său, cu greu pot fi egalate de o altă persoană aflată pe lume.

-Și?!… – nu pricepu Ucenicul.

-Păi, află că, dintre toate neputințele omenești, asta e cea mai grozavă de care poate să sufere cineva – răspunse Avva Pafnutie, compătimitor.

 

Cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor

– Cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor? – îl întrebă Ucenicul Inochentie pe Avva Pafnutie, coborând din Veyron.

-Împărăția Cerurilor se aseamănă unui cont de Facebook, pe care nu-l poți accesa dacă nu ești prieten cu titularul contului respectiv – lămuri Avva Pafnutie, cotrobăind prin portbagaj. Ori asemenea unui cont de Twitter, pe care nu-l poți urmări dacă nu ai cont de Twitter.

-Ori asemenea unui cont de Instagram, pe care… – stărui Ucenicul Inochentie.

-Nu știu, n-am cont pe Instagram – încheie Avva Pafnutie, găsind borcanul cu castraveciori.

Ucenicul Inochentie se luptă cu demonul insomniei

Fiind greu încercat de demonul insomniei, Ucenicul Inochentie nu avu încotro și veni la Avva Pafnutie, să capete cuvânt de învățătură.

– De vrei să scapi de demonul insomniei – îi spuse Avva Pafnutie – citește în fiecare seară, înainte de culcare, cinci pagini din Amoris laetitia, neuitând să mulțumești Cerului, la trezire, că ai apucat pe calea celibatului.

Din acea noapte, fugi demonul insomniei de la Ucenicul Inochentie, după cuvântul Avvei, care știa să potrivească învățăturile noi cu cele vechi, astfel încât să scoată un folos din toate lucrurile, spre lauda și mărirea lui Dumnezeu.

Avva Pafnutie face cumpărături la Lidl

Îngânând o doină de calicie, Avva Pafnutie, însoțit de Avva Varsanufie, de Avva Sofronie și de nelipsitul Ucenic Inochentie, intrară la Lidl cu gând să cumpere câte ceva de ale gurii pentru obște.

Văzând Ucenicul Inochentie prețurile mici ale produselor înșirate pe rafturi, îl apucă pe Avva Pafnutie de poalele hainei și spuse:

– Bine ne este nouă să fim aici! Să facem, dar, trei colibe: una pentru sfinția ta, alta pentru Avva Varsanufie și alta pentru Avva Sofronie.

Căci nu știa ce zice, nici nu cunoștea că, la supermarket, prețul produselor e nesemnificativ, ceea ce contează cu adevărat e prețul pe metru pătrat al spațiului de expunere.

Avva Pafnutie intră la Humanitas cu gând să târguiască câte ceva

Îngânând o doină de voinicie, Avva Pafnutie cel Nou și Ucenicul Inochentie intrară la Humanitas, cu gând să-și cumpere câte o pereche de pantofi de vară, întrucât cei de iarnă afișau către trecători un zâmbet cam prea larg.

Negăsind pe rafturi decât volume pline cu scrieri de o valoare îndoielnică, cei doi ieșiră dezamăgiți, dezgustați de reaua întocmire a lumii, care permite să se dea asemenea nume frumoase unor stabilimente ce n-au nimic a face cu nevoile reale și profunde ale omului.

Avva Pafnutie și Ucenicul Inochentie se întâlnesc cu un autostopist

Mergând Avva Pafnutie cu Ucenicul Inochentie spre oraș, iată că pe marginea drumului zăriră un om care făcea semn cu mâna mașinilor care treceau, să se oprească și să-l ia și pe el.

– Ia aminte la credința acestui om – îi spuse Avva Pafnutie Ucenicului Inochentie.

– Dar prin ce este credința acestuia deosebită? – întrebă Ucenicul.

-Privește la el cum nici nu seamănă, nici nu seceră și, cu toate acestea, se plimbă toată ziua cu mașina.

-Dar de unde știi că nici nu seamănă, nici nu seceră? – întrebă, mirat, Ucenicul Inochentie.

-Păi, dacă umblă toată ziua cu mașina, când să semene și când să secere?!… – răspunse Avva Pafnutie mirat, la rândul său, de nepriceperea Ucenicului.